Last man standing…

In ultimul timp canalele de televiziune au fost invadate de stiri despre spitalele patriei. Recent, una despre dezastrul de la spitalul de pneumoftiziologie din Aiud, apoi alta despre moartea celor trei bebelusi contaminati cu rujeola…

La noi in urbe urla lumea pe Pediatrie ( de mai bine de un an) si, mai nou, pe sectia ATI. Adicatelea Anestezie si Terapie Intensiva.

In urma cu vreo doi trei ani postasem pe Facebook un articol in care ma agitam degeaba impotriva unor medici/asistente care trimiteau pacientii sa cumpere medicamente fara sa aiba minimalul bun simt de a verifica intai de toate daca in farmacia spitalului in care slujesc exista acele medicamente. Articolasul meu a tulburat apele locale mai mult decat credeam ca o va face, cu atat mai mult cu cat nu asta fusese scopul meu. Nu mai povestesc acum despre consecintele vocabularitei mele, ca n-are sens. Cert e ca de atunci m-am lecuit de postat pe Facebook opinii de-astea razboinice…

De vreme ce le scriu aici, e clar ca vocabularita mea e cronica si fara sanse de vindecare, dar… in fine…

Azi dimineata intru in garda habauca de cap. Cutremurul de asta noapte m-a speriat atat de rau incat n-am mai pus geana pe geana. Torn in mine cateva cafele si ma trezesc ca ma abordeaza un amic intr-un mesaj privat: “Hello, Mada!” Raspund. In loc sa-mi zica si el de bine, sa-mi ureze sa intineresc, sa am parte de ciocolata si cafea cat imi doresc, ca un crestin botezat, paganul…nu! Ma intreaba daca mai avem pediatrie in spital!

Pardon???

Voi aveti un fix, dragii mei, cu pediatria desfiintata! Avem pediatrie. Avem pediatrie. AVEM PEDIATRIE. Chinuita, e drept. Cu un singur medic. Care face si garzi, ca poate. Na, e tanara doamna doctor si inca mai poate duce. Cat? Asta nu se stie. Dar deocamdata inca mai sufla si se pare ca daca sufla, face si pediatrie.

Ceea ce nu inteleg eu e de ce pacientii ajunsi seara in UPU cu pruncii sunt trimisi acasa pe motiv ca “nu avem pediatru”???

Lumea s-a mai inflamat cand doamna doctor si-a permis sa-si ia asta vara zece zile de concediu. Ce obraznicie! Cum e posibil asa ceva? Pai mai contribuabili care urlati la toate colturile ca noi suntem platiti din banii vostri, femeia asta nu are dreptul la concediu? Trebuie sa moara de epuizare in nemernicia asta de spital? Cine va mai trateaza copiii?

Aaaa, da, am inteles! De vina e directorul. Ca nu aduce medici. De unde? Din Germania, Franta, Austria etc? Tudore, ia fa bine si urca-te in limuzina aia pe care ti-ai luat-o din banii contribuabililor si da o tura pe la AKH, selecteaza de acolo ceva doctorasi si treci aici la apel, ai inteles? Nu uita, Tudore, trebuiesc si cativa anestezisti, ca uite, cele trei doamne pe care le ai au cedat fizic si psihic si fara ele se inchide, efectiv spitalul!

………

Incerc din rasputeri sa inteleg daca problema e la mansarda mea sau a innebunit, efectiv, lumea. Cum toti cei din jurul meu accepta cu nonsalanta situatia, inclin sa cred ca eu sunt cea nebuna.

Am obosit. Am obosit sa traiesc asa, aici. E prea multa nepasare, prea multa nesimtire, prea multa coruptie. Fac eforturi sa imi pastrez cumpatul in asteptarea rezultatului de la interviu si am impresia ca nisipul a infundat, cumva, clepsidra…

In garzi vezi multe si afli multe…

Intr-o noapte a coborat in farmacie o asistenta de pe cardiologie. Cu jena in glas ne-a rugat sa eliberam niste medicamente pe o condica neparafata. La intrebarea mea fireasca de ce nu a parafat doamna doctor condica, doar e de garda, femeia a raspuns stresata ca doamna doctor a intrat in camera de garda si … doarme! Doamna doctor nu poate fi trezita din somn ca se supara…

Am fost atat de furioasa incat am vrut sa merg peste ea, in camera de garda, sa o zgaltai si sa-i zbier in ureche ca nesimtirea ei poate ucide un om… Ar fi rezolvat asta ceva? In mod sigur nu! Poate ca punctual, pentru acel pacient, ar fi existat o vizita iritata sau, in cel mai bun caz, indiferenta. Dar atat. Fenomenul e unul de dimensiuni infricosatoare. Dispretul fata de viata omului e aproape regula in tara asta iar omul in halat alb nu face exceptie. Au mai ramas aici doar rebuturi. Rebuturi profesionale, produse ale facultatilor private de doi bani, la care o diploma de licenta se cumpara cu 500 de euro pentru nota 7. Rebuturi umane imbracate in halate albe, al caror unic scop e banul. Rebuturi care isi zic medici sau farmacisti.

Inainte sa ma puneti la zid si sa ma executati, mai am un singur lucru de zis:

in toata marea asta de gunoaie imbracate in halate albe au mai ramas cativa oameni! Pentru ca desi pare greu de acceptat de catre unii, cativa medici si farmacisti s-au incapatanat sa supravietuiasca verticali si curati. Nu urasc medicii. Am avut doi in familie, unul mi-a fost tata, celalalt sot. Pentru amandoi profesia a fost totul. Tata nu mai e, dar a fost un medic de exceptie. Celalalt? Desi drumurile ni s-au despartit, mi-as lasa viata in mainile lui fara sa ezit nici o fractiune de secunda, pentru ca stiu ca inainte de orice, este medic adevarat. Ma uit la Tudor. Ar putea sa nu faca nici o garda si nimeni nu ar avea dreptul sa-i reproseze. Dar face. Garzi epuizante, uneori cu cate trei-patru operatii pe noapte. Ar putea sa isi aleaga pe spranceana pacientii. Ii alege… batrani ramasi fara nimeni pe lume, oameni de prin coclaurile judetului de care nu vrea nimeni sa se ocupe, ii alege… la rand!

Respectele mele insignifiante celor care stiu sa-si poarte cu demnitate halatul alb!

Da, prietene, avem pediatrie in spital; si un pediatru in fata caruia ma inclin!

Impuscati-ma acum!