E vremea…

 

Simti uneori cand ajungi la rascruci cu mult inainte sa le vezi. Simti ca e vremea… si te opresti. Te opresti o clipa sa privesti inapoi. Cu ochii, cu gandurile, cu iubirile si urile pe care le-ai trait. Si in secunda de “remember” timpul inceteaza a mai curge. Esti dintr-odata trecut, prezent si viitor.

Ma trezisem cu un sentiment ciudat, ca timpul mi se scurge mai iute decat as vrea si nu voi mai apuca sa imi iau ramas bun. Ca vor ramane amintiri neinventariate, cuvinte nerostite, parfumuri nerespirate, imagini nevazute… Era soare si in plopul din fata balconului meu gangurea solitar un porumbel. Acelasi, de cinci ani. De cand a plecat tati… I-am pus pe pervaz cateva boabe de grau si am stat o vreme privindu-l cum ciuguleste, impasibil la motanul Oscar ce lenevea la soare. Brusc am simtit nevoia sa plec. Habar nu aveam unde, stiam doar ca trebuia sa plec, sa ies, sa imi respir nerespiratele, sa imi vad nevazutele…

Am pornit spre nicaieri, pe un drum care imi promitea cerul…

DSCF2087

… ca sa ajung in locul in care s-a nascut timpul…

DSCF2098

Pietrele iti apar in fata de nicaieri. Au crescut din pamant. Ma intorc roata sa mai zaresc cateva incoltind de sub iarba, dar nu-s. E doar tacere in jur si vantul. Danseaza cand molatic, cand nebun prin defileu, ca un amant flamand, intr-un preludiu fara de sfarsit. Sunt spectator la filmul erotic al naturii, in care piatra i s-a abandonat in brate, rotunjindu-se dupa palmele lui, iar palmele lui s-au remodelat in rotunjimi voluptoase dupa carnea ei. Din cand in cand un suspin cu miros de iarba infioara valea si degetele vantului se joaca prin parul meu, intai incet, in tatonari timide, apoi din ce in ce mai salbatic, de parca ar vrea sa ma goneasca… Stanca ma priveste de sus, dispretuitoare. Stie ca nu-i pot lua iubitul…DSCF2100DSCF2107

Ma simt marunta, insignifianta si nepoftita in povestea lor de dragoste ancestrala. Ca o intrusa cu care Vantul s-a jucat o clipa…

E liniste si timpul a ramas suspendat undeva intre nori. Putine culori si totusi o frumusete ireala. Tacerea din jur ma striveste, o simt pe umeri ca o patura grea. Urc.

Pe coama unui deal troneaza solitar un copacel tasnit dintr-o piatra. Departe de ai lui, care s-au adunat sa-si laude florile intr-un palc de padurice. Incerc sa cuprind in priviri intinderea, sa imi incrustez in amintiri bataile inimii, sa ma impregnez de mirosul vaii… Ma ning florile de corcodus si ma mangaie vantul. Imi umplu sufletul cu pace ca sa imi pot lua ramas bun fara regrete.

 

Picture 006DSCF2122

Stiu ca voi purta in mine clipa. Si fiorul. Si parfumul. Si Cheile Dobrogei. Oriunde as ajunge, radacinile imi raman aici, in Dobrogea mea… Am ajuns la rascruci si trebuie sa imi umplu sufletul cu frumos, sa am cu ce-mi hrani dorul ce va sa vina…

In timpul ce-mi ramane pana la momentul “zero” voi arunca tot ce e rau si urat in mine. Imi voi randui cu grija amintirile, culorile si parfumurile sa incapa toate cate vreau sa le adun. Si voi culege farame de spatiu si timp de pretutindeni din Dobrogea mea. Putin cate putin, pana cand imi voi umple inima, ca sa pot spune acolo, departe, tinutului meu: ” I will always love you!”

 

 

 

 

 

Despre Gallenus

Niciodata sa nu iei un laxativ si un somnifer in aceeasi seara!
Acest articol a fost publicat în Hai-hui prin tara și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns